Redacţia revistei “Managementul deșeurilor în RM“ anunţă apariţia celui de al 14-a număr. Un număr plin de noutăți, practici şi experiențe, un număr pentru care s-a muncit mult, din suflet şi prin care sperăm să contribuim la educarea unei naţiuni iubitoare de natură, de curat, dar şi respectuoasă faţă de tot ce îi înconjoară.

Am avut onoarea să discutăm cu d-ul  Ribichini Oscar, manager, expert internațional în domeniul deșeurilor, şi să prezentăm un interviu despre investiţii, despre problemele legate de deșeurile uleiurilor alimentare uzate, dar și despre experienţa Italiei în materie de gestionare a deșeurilor alimentare uzate.

Începând cu acest număr al Revistei şi până la finele anului vom familiariza cititorii, dar şi publicul larg privitor la conținutul Legii nr.209 privind deșeurile, prezentând comentarii la articolele de bază cu care se confruntă zilnic autorităţile publice locale – „actori” implicaţi direct în procesul de gestionare a deșeurilor.

Cu paşi lenţi dar cu speranţe multe obţinem rezultate frumoase de la participanţii campaniei naţionale lansate de A.O. „Asociaţia pentru valorificarea deşeurilor” în comun cu Inspectoratul Ecologic de Stat „Fii un promotor al protecţiei mediului și sănătăţii populaţiei în comunitatea pe care o conduci!”. Prima primărie care s-a implicat activ în susţinerea acestei campanii a fost Primăria Ciuciulea din raionul Glodeni care a dat  dovadă de o bună organizare și desfășurare a acestei iniţiative la nivel local, cu participarea activă a organizaţiilor și întreprinderilor locale.

Pentru cei mici, Revista “Managementul Deșeurilor” a inițiat un dialog educațional unic cu generația tânără privind colectarea deșeurilor reciclabile, intitulat „Micul Ecologist”. Aceasta este consacrată preșcolarilor, elevilor, dar și pentru părinţi și profesori. În acest număr, dragi cititori ai revistei, rubrica „Micul Ecologist”, invită copiii din grădinițe și elevii din școli și licee să participe în „Lumea colectării bateriilor și acumulatorilor portabili uzaţi!”, dar şi vă prezintă “O poveste despre deșeul aruncat”.

Ca de fiecare dată, încercăm să vă punem la dispoziție cât mai multă informație despre experiența internațională în domeniul gestionării deșeurilor. Este cert faptul că practicile internaționale pot servi drept un exemplu de urmat pentru Republica Moldova, iar noi prin informare putem aplica cele mai reușite exemple şi tehnologii la nivel național. În cel mai recent număr al Revistei  vă prezentăm “Succesele Germaniei în domeniul biogazului, sursă de inspirație pentru companiile românești”, dar şi “Care din ţări susţin şi care blochează politica UE privind deşeurile!”.

 

Cu drag pentru toţi iubitorii de natură,

Echipa redacţională a Revistei “Managementul Deşeurilor în RM”

Tel: 060509934